Arhim. Sofian Boghiu – Cuviosul Ioan Kulîghin şi Rugul Aprins

Pentru obştea Mănăstirii Antim, în anii 1945 – 1948. o preocupare statornică a fost, pe lângă slujbele zilnice ele la biserica în restaurare, Rugăciunea lui Iisus, în cadrul căreia a apărut Rugul Aprins, după expresia biblică, din Exod, cap. 3, vers. 2 – 5.

Rugul aprins, care ardea şi nu se mistuia, este simbolul Rugăciunii neîncetate, deci Rugăciunea lui Iisus. Această interpretare aparţine părintelui ieroschimonah Daniil Teodorescu, iniţiatorul Rugului Aprins, care a murit în închisoarea de la Aiud.
În acei ani, în sala bibliotecii de la Mănăstirea Antim s-au ţinut o serie de conferinţe legate de acest subiect. Paralel cu aceste conferinţe, în zilele săptămânii, după slujbele de seară, se explicau pe larg cele şapte laude ale Bisericii, cu accentul pe vecernie şi utrenie şi pe tălmăcirea psalmilor. O importanţă deosebită se punea pe explicarea Sfintei Liturghii.
În această vreme, mai precis în toamna anului 1945, a apărut ca musafir la Mănăstirea Antim preotul celibatar Ioan Kulîghin. Era duhovnicul mitropolitului Nicolae al Rostovului, refugiaţi din Rusia, cu armatele germane în retragere, şi găzduiţi la Mănăstirea Cernica, cu binecuvântarea patriarhului Nicodim.
Părintele Ioan, în vârstă de 60 de ani, aflând de Mănăstirea Antim, venea în fiecare sâmbătă pe la noi, slujea cu noi Sfânta Liturghie din duminici, lua masa cu noi, iar după vecernia de după-amiază, lua şi el parte la întâlnirea din sala bibliotecii. Avea ca tălmaci, din rusă în română, pe un tânăr basarabean, Leontie, şi cu ajutorul lui înţelegeam bine cele ce ne spunea.
În aparenţă un om obişnuit, cu barba mică şi rară, acest preot era un rugător autentic al Rugăciunii lui Iisus şi un foarte bun cunoscător al Sfinţilor Părinţi. Rugăciunea lui Iisus o deprinsese la Mănăstirea Optina, din nordul Moscovei. La începutul revoluţiei din 1917, după ce bătrânii de la Optina au fost lichidaţi, tineretul, între care şi fratele Ioan, au fost arestaţi şi duşi la munci forţate, iar mai târziu întemniţaţi. Povestea frumos şi impresionant o mulţime de întâmplări din viaţa lui şi din viaţa compatrioţilor săi.
Foarte importante pentru noi erau mărturisirile sale în legătură cu Rugăciunea lui Iisus, pe care o rostea cu adevărat neîncetat. De mulţi ani, la el, chemarea Domnului coborâse din minte în inimă şi se ruga şi când vorbea, şi când mânca, şi când mergea. Rugăciunea pentru el era ca şi respiraţia. Şi în somn se ruga. O ştiu de la el, pentru că, ori de câte ori venea la Antim, îl găzduiam în chilie la mine, şi-mi spunea multe. De la el am aflat nenumărate lucruri despre isihasmul din Rusia, unde era practicat nu numai în mănăstiri, ci şi în viaţa multor credincioşi (ca în Pelerinul rus, lucrare pe care părintele Ioan o cunoştea bine).
În ianuarie 1947, a fost arestat de la Mănăstirea Cernica, împreună cu ucenicul său, fratele Leontie. Părintele Ioan a fost condamnat la ani grei şi întemniţat la Odesa, iar fratele Leontie deportat în Siberia, de unde ne-a trimis o carte poştală, care se încheia cu Rugăciunea lui Iisus.

Arhimandrit Sofian BOGHIU
Stareţul Mănăstirii Antim